În situaţia deteriorării relaţiilor dintre soţi/concubini, soldate cu divorţul/despărţirea, principalele aspecte ce se impun a fi stabilite în privinţa copilului minor sunt exercitarea autorităţii părinteşti şi obligaţia de întreţinere.
Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.[1] Astfel, indiferent dacă autoritatea părintească este exercitată în comun sau nu, părintele nerezident datorează minorului pensia de întreţinere.
Cine hotărăşte în privinţa pensiei de întreţinere în situaţia imposibilităţii stabilirii sale prin buna învoială a părinţilor?
În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Cuantumul întreţinerii
Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Potrivit art. 529 alin. (2) din Codul civil, când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la:
- o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil
- o treime din venitul său lunar net pentru 2 copii şi
- Jumătate din venitul său lunar net pentru 3 sau mai mulţi copii.
Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
Baza de calcul a pensiei de întreţinere datorate de către părinte copilului nu este reprezentată doar de câştigurile obţinute în baza unui contract individual de muncă, ci are în vedere, generic, toate veniturile acestuia:
- veniturile din activităţi independente (inclusiv venituri din drepturi de proprietate intelectuală);
- venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
- venituri din investiţii (printre care veniturile din dividende, dobânzi;
- venituri din pensii venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
- venituri din premii şi din jocuri de noroc;
- venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
- venituri din alte surse (printre care primele de asigurări, onorariile din activitatea de arbitraj comercial.[2]
Modalităţile de executare și plata pensiei de întreținere
Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.
Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.
Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere.[3]
Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.[4]
În acord cu dispoziţiile art. 532 (1) şi (2) din Codul civil, pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea, pensia poate fi acordată şi pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.
Modificarea şi încetarea pensiei de întreţinere
În acord cu dispoziţiile art. 531 alin.1şi 2 din Codul civil, dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei. Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.
În cazul în care pensia nu este stabilită procentual din veniturile lunare ale debitorului sau dacă, deşi astfel stabilită, veniturile acestuia nu sunt indexate cel puţin trimestrial în funcţie de rata inflaţiei, pensia de întreţinere se indexează cu această rată.
În ceea ce priveşte data de la care se produc modificările cuantumului pensiei de întreţinere, în doctrină s-au reţinut următoarele soluţii jurisprudenţiale:
a) majorarea cuantumului întreţinerii are loc pe data introducerii acţiunii, afară de cazul în care întârzierea introducerii acesteia este imputabilă debitorului;
b) reducerea sau încetarea întreţinerii au loc pe data ivirii cauzei care a justificat admiterea acţiunii, atâta timp cât debitorul nu a fost urmărit în temeiul hotărârii prin care s-a acordat pensia de întreţinere).[5]
Încetarea uneia dintre condiţiile speciale:
a. ajungerea copilului la vârsta de 18 ani sau, dacă este în continuarea studiilor, la vârsta de 26 ani [art. 499 alin. (3) NCC] în cazul întreţinerii copilului de către părinţi;
b. ajungerea minorului la vârsta de 18 ani în cazul întreţinerii prevăzute de art. 517 NCC (întreţinerea copilului de către soţul părintelui său) şi art. 518 NCC (obligaţia de întreţinere aparţinând moştenitorilor).
Neexecutarea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere
Potrivit art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere constituie abandon de familie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În ceea ce priveşte termenul de introducere a plângerii prealabile, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că: „În cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală – de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei.
Termenul de 3 luni prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării şi c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”.
În cazul neexecutării obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilite prin act notarial, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 221/2023, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care nu incriminează neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite prin act notarial, este neconstituţională.
[1] Art. 499 alin. 1 din Codul civil
[2] Tribunalul -, Noţiunea de ”venit net lunar” în cazul stabilirii pensiei de întreţinere. Modul de calcul al acestei obligaţii- Revista Romana de Executare Silita 1 din 2020
[3] Art. 530 din Codul civil
[4] Art. 533 din Codul civil
[5] Flavius-Antoniu Baias. Noul cod civil. Comentariu pe articole. Ed. CH Beck,